Tedisaster și STRES – Vreau Sa Te Uit Versuri
Strofa I:
Când mă lași în întuneric,
Baby, nu ești bun
Ai fost dulcea mea durere
Te-am iubit oricum.
Și mă lași în întuneric,
Dorul meu nebun
N-am știut așa durere,
Te-am iubit oricum.
Refren:
Vreau să te uit, uit, voi inima mea-i scrum
De noi vreau să uit, uit, merit ceva mai bun,
Vreau să te uit, uit, voi inima mea-i scrum
De noi vreau să uit, uit, merit ceva mai bun.
Strofa II:
Nu mai sunt om,
Sunt ca un fruct căzut din pom,
Desprins de tot ce-mi dădea viață
Ca la sfârșit de sezon
Mă simt la fel ca un telefon,
Pe care l-ai dat pe mod avion
Nu mai știu să fac nimic,
Privesc în gol până adorm
Vreau să te uit, să uit de noi,
Vreau să ies din joc,
Vreau să te scot din mintea mea,
Să-ți dau delete ca un robot,
Să-ți dau block și pe rețele,
Și în inimă, peste tot
Să nu mai văd nimic,
Să nu mai simt nimic,
Doar că nu pot
Nu pot să îmi amintesc să te uit,
Încercând să fac asta, am uitat de restul
Și în capul meu ai rămas numai tu,
Nu vezi că de tine zic și în versuri?
Despre tine era tot universul,
Toată culoarea, tu dădeai tot sensul,
Tu erai destul, ți-aș fi suflat, tu numai să treci testul.
Refren:
Vreau să te uit, uit, voi inima mea-i scrum
De noi vreau să uit, uit, merit ceva mai bun,
Vreau să te uit, uit, voi inima mea-i scrum
De noi vreau să uit, uit, merit ceva mai bun.
Strofa III:
Tu m-ai mințit, și a fost doar un joc,
Eu te-am iubit, te-am pus pe primul loc
Poate că-n dragoste nu am noroc,
Trebuia să dorm cu un nod deschis.
Știai cât sunt eu de fragilă și sunt
Cu suflet de gheață am mers în pantofi,
Dragostea mea pentru tine e un nod,
De ce n-am dormit cu un nod deschis?
Refren:
Vreau să te uit, uit, voi inima mea-i scrum
De noi vreau să uit, uit, merit ceva mai bun,
Vreau să te… uit