Prima zi de școală Versuri | Claudia Suteu
Strofa I:
Spune-mi, oare ce au lăsat
Anii care au plecat?
Stai, stai, tu stai și tot învață
Tu îi spui școală, eu îi spun viață.
Tot ce știu asta e anatomie,
Că inima mi-i în gât și pulsul ca la mumie
Și nu mai pot gândi nici rațional, nici matematic,
Că știu că unul și cu unul mai dau trei practic
Astăzi mă simt cu sufletul plin, dar cu mintea goală,
Astăzi mă simt ca-n prima zi de școală.
Refren:
Așa că scoate-mă la tablă,
Și întreabă-mă tot ce știu,
Eu o să-ți zic, știu totul,
Dar te mint, știu puțin,
Dar știu destul cât să-ți răspund la ce aș vrea să fiu,
Oricât de mare mă crezi, mai vreau să fiu copil.
Strofa II:
Și-am clipit, cred că eram la școală
Și-am clipit din nou, dar sala era goală
Am ajuns într-un loc unde nimeni nu te învață
Înveți tu din greșeli și se numește viață.
O-o, și moare poezia,
Când inima îmi bate, și știu că e chimie
Uit, uit, încep să uit cuvinte
Încep să uit de timp cu muzica în minte
Astăzi mă simt cu sufletul plin, dar cu mintea goală,
Astăzi mă simt ca-n prima zi de școală.
Refren:
Așa că scoate-mă la tablă,
Și întreabă-mă tot ce știu,
Eu o să-ți zic, știu totul,
Dar te mint, știu puțin,
Dar știu destul cât să-ți răspund la ce aș vrea să fiu,
Oricât de mare mă crezi, mai vreau să fiu copil.